M-am bucurat în întregime de cele două săptămâni de voluntariat la Firm Foundations. Lucrarea pe care această organizație caritabilă o face este de o mare importanță, iar eu m-am simțit privilegiată să fac parte din ea. Cel mai minunat aspect a fost să văd bucuria pe care voluntarii o aduceau bebelușilor, dragostea și grija autentică arătată fiecăruia dintre ei. A fost o experiență care m-a mișcat și m-a emoționat extrem de mult. Am fost bucuroasă, mai ales, să pot domoli câtuși de puțin disconfortul bebelușilor din spital.

De asemenea, am fost norocoasă să lucrez în Budila la Clubul Copiilor și la Clubul After School. Am văzut cu ochii mei modul în care echipa pe termen lung s-a îngrijit de copii; îi cunoșteau foarte bine bine, având în vedere că aceștia au crescut în spital și apoi s-au întors în sat. Lucrarea de aici care se ocupă cu educarea și sprijinirea copiilor și a familiilor lor este de neprețuit, și e evident faptul că sunt bine apreciați.

A fost o experiență încurajatoare să fac parte și din secția de donații, iar gândul că atât de mulți au fost atinși de acest proiect astfel încât să își dorească să trimită haine, jucării, scutece tocmai din State sau din Suedia pentru a susține cauza, e minunat; aceasta a demonstrat cât de departe se poate întinde grija pentru acești copii. Voi plănui un eveniment de strângere de fonduri acasă, astfel încât să încurajez atât sprijinul financiar, cât și donațiile.

Echipa de la Firm Foundations a fost și ea uimitoare de-a dreptul! Primirea lor a fost atât de plăcută, în special cea a gazdei mele, Katie, de la Better Than a Hostel. Ea m-a făcut să mă simt ca acasă pe toată durata șederii mele.

Restul voluntarilor pe care i-am întâlnit mi-au adus bucurie. A fost minunat să fac parte dintr-o echipă așa dedicată și muncitoare, care a avut preocupări și idei asemănătoare. Ei au făcut din ceea ce este uneori o experiență grea, una mult mai ușoară, pentru că am avut în jurul meu asemenea oameni calzi, care m-au sprijinit și m-au încurajat.

Știu, fără nicio îndoială, că mă voi întoarce; două săptămâni nu au fost suficiente, și deja îmi e dor de acei bebeluși frumoși.

Sper că acest proiect va continua să crească din putere în putere, căci lucrarea aceasta schimbă cu adevărat viața atât de multor copii.

Îmi este la fel de greu să pun în cuvinte ce a însemnat pentru mine să lucrez cu FFR aici, cum îmi e să pun în cuvinte credința pe care o am – ambele aduc viață și dragoste!

Am ocazia să iubesc niște bebeluși speciali și unici: pe cei din spital, și pe cei de la orfelinat. Fac parte dintr-o organizație care vrea să îi ajute pe cei mai săraci dintr-un județ foarte sărac, oferind sprijin practic și emoțional – de la donații de scutece și săpun, până la conducerea unui program de grădiniță, a clubului After School, a caselor pentru adolescenți și mult mai multe!

Având în vedere că sunt o persoană mai în vârstă, cu angajamente familiale, sunt atât de recunoscătoare că pot să slujesc pe termen scurt (e a cincea oară când mă întorc aici)! Sper și mă rog să umplu un gol. Îi onorez și îi respect pe toți cei care pot sluji pe termen lung – faceți  o treabă extraordinară oferind continuitate și dragoste! Din nou, mulțumesc FFR!

Rădăcinile mele românești au fost forța irezistibilă care m-a împins să călătoresc în România încă o dată, după zeci de ani. Soțul meu și cu mine am descoperit câteva sate și orașe mici în Transilvania. Bineînțeles că eram entuziasmați de Brașov, cel mai frumos oraș din România!

Câteva luni mai târziu, ne-a atras atenția un articol dintr-o revistă creștină intitulat „Copiii pierduți ai Brașovului”. Ce idee minunată au avut aceste două tinere acum vreo zece ani! Cu siguranță că o asemenea lucrare inestimabilă are nevoie de sprijin! Cu ocazia aniversării de 50 de ani, am avut șansa să strângem bani pentru FFR, și apoi am luat legătura cu Steffi Vogel.

Am întâlnit-o pe Steffi la puțin timp după ce ea călătorise cu ce trei copii frumoși și dulci în orașul ei natal din Germania, într-o călătorie de promovare. A fost foarte emoționant să aflu despre organizația ei printr-o înregistrare și un discurs. În sfârșit, am știut că vreau să merg la Brașov ca să ajut la spitalul de copii.

Dorința mea a devenit realitate în septembrie anul acesta. A fost minunat că fiica mea, Mariana, a decis să vină cu mine. A fost o experiență incredibilă! Uneori am fost impresionate, alteori șocate, surprinse, mulțumitoare, triste, pline de speranță, motivate… Cred că am fost bine informate înainte să venim în calitate de voluntare. Am examinat pagina de internet și ne-am uitat de câteva ori la înregistrarea cântecului trist, dar frumos, al lui Sarah, „Unwanted”. De fiecare dată aveam lacrimi în ochi.

Totuși, ne sfâșia inima să vedem bebelușii stând în pătuțurile pentru copii toată ziua. Acolo își petreceau majoritatea zilelor, fără mama sau tata sau vreo jucărie, iar copiii vor să se dea jos, au nevoie de mișcare, dragoste și grijă. Astfel, în timpul turelor, toate ajutoarele îi luau pe bebeluși din pătuțuri ca să se joace cu ei, să râdă, să le schimbe scutecele și să îi hrănească. Dacă te joci cu ei și îi strângi în brațe, câștigi un zâmbet fermecător. Așa ne-am îndrăgostit imediat de ei. Sunt drăgălași, atât de frumoși și mulțumitori pentru orice strop de grijă. E trist atunci când se schimbă tura și trebuie să pleci, și îi lași plângând. Ziua următoare, totul este iertat; ei zâmbesc și de abia așteaptă să petreci timp cu ei.

Privind înapoi, suntem atât de bucuroase că am avut ocazia să mergem acolo și plănuim să ne întoarcem pentru a doua oară. Ne-am bucura dacă raportul nostru vă îndeamnă pe câțiva dintre voi să veniți și să ajutați!

Mulțumim echipei FFR, voluntarilor pe termen lung și scurt! Vă dorim tot ce e mai bun; Dumnezeu să vă binecuvânteze!

După un an în care am căutat în detaliu ocazii de voluntariat în Europa, am dat peste FFR și, mamă, am descoperit o comoară. Unul dintre aspectele care m-a atras a fost dedicarea autentică și dragostea altruistă, online și offline, pe care o au, ca să facă o schimbare în viața copiilor români. Perioada în care am lucrat la spital mi-a schimbat viața într-atât încât nu pot să pun în cuvinte experiența pe care am avut-o, ca să o descriu cu adevărat.

Rezumând, dacă nu ar fi trebuit să mă întorc la universitate, nu aș mai fi plecat! Am lacrimi în ochi când mă gândesc la fiecare copil pe care l-am ținut în brațe, pe care l-am schimbat și cu care m-am jucat; au avut un impact enorm asupra mea. Mă rog ca îngerii aceia minunați deghizați în voluntari pe termen lung să primească viață, putere și resurse astfel încât să continue să slujească România atâta timp cât e nevoie.

Călătoria în România și voluntariatul la Firm Foundations România a fost una dintre experiențele cele mai bune din viața mea. În inima mea a existat mereu un loc special pentru copii, și mereu mi-am dorit să găsesc o cale să dăruiesc și eu. Prietena mea și cu mine ne-am hotărât să pornim în aventura de a merge în România și a face voluntariat împreună. Nu mi-aș fi putut imagina niciodată impactul pe care această călătorie l-a avut în viața mea. Toată munca, toți banii și toate orele petrecute făcând pregătirile necesare pentru călătorie au meritat mai mult decât pot eu descrie. Aveam emoții gândindu-mă că merg într-o țară străină și că o să stau într-un loc în care nu stătusem înainte, și că o să lucrez cu oameni pe care nu îi cunosc. Dar mamă, am fost surprinsă cât de repede m-am simțit binevenită și confortabil acolo. TOȚI voluntarii, atât cei pe termen scurt cât și cei pe termen lung, sunt atât de amabili, ajutători, iubitori și primitori. Imediat m-am simțit ca acasă, cu familia alături, de îndată ce i-am cunoscut. Au făcut tot posibilul ca experiența și călătoria mea să fie minunată. M-am distrat atât de mult ieșind cu toți, cântând karaoke, pregătind cina, explorând orașul, jucându-ne în zăpadă, și mergând cu gondola, etc.

Lucrarea de la spital a fost una dintre experiențele cele mai satisfăcătoare și dureroase în același timp. Copiii sunt frumoși întru-totul, iar tot ce își doresc e să fie ținuți în brațe și iubiți; asta a fost perfect pentru mine pentru că IUBESC să țin bebelușii în brațe. Șansa de a avea un impact în viața acestor copii, chiar și pentru câteva săptămâni, mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Mi s-a înmuiat inima văzându-le zâmbetele atunci când îi țineam în brațe și petreceam timp cu ei. Sunt atât de mândră de femeile și de ceilalți voluntari care și-au dedicat timpul, banii și energia, oricât de mult sau de puțin, ca să încerce să ofere o viață mai bună acestor copii și familii și să le arate dragostea lui Dumnezeu. Am întâlnit câțiva dintre cei mai minunați oameni cât timp am lucrat cu FFR. Și pot să spun fără nicio îndoială că acele persoane vor face parte din viața mea pentru totdeauna. Mă voi asigura că transmit mai departe despre ce face FFR, oriunde voi merge, astfel încât oamenii să înțeleagă cât de important e postul de voluntar pentru a le oferi acestor copii dragostea și atenția de care au NEVOIE și pe care le MERITĂ. Vă mulțumesc că mi-ați dat șansa să fac parte din familia voastră românească unită!!! Sper ca, la un moment dat din viața mea să am ocazia să vă vizitez din nou pe toți!

Aspectul meu preferat în privința voluntariatului la spital a fost șansa de a mă ruga și a rosti cuvinte care aduc viață către bebelușii și copiii cu care aveam de-a face în fiecare zi. Îmi place să țin bebelușii în brațe și să mă rog ca lanțurile din viața lor să fie rupte; să mă rog pentru sănătate și vindecare pentru trupurile lor; pentru ca dragostea lui Dumnezeu să le mistuiască inima; pentru ca ei să înțeleagă Cui îi aparțin.

Preocuparea pe care o aveam înainte să vin în România era că nu vorbesc aceeași limbă, însă mi-am dat seama că asta nu reprezenta o barieră, și că era firesc să mă rog pentru ei în limba mea.

Luând în considerare faptul că sunt asistent social, credeam că inima mea e pregătită să întâlnească bebeluși abandonați și aproape abandonați, dar am descoperit că încă mi se frânge inima. Un verset pe care mă bizuiam în fiecare zi era Ioan 8:58: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se fi născut Avraam, EU SUNT!” Cu siguranță că Dumnezeu este „EU SUNT”. Chiar dacă inima mea nu înțelege întrebările „cum?” și „de ce?”, inima Lui înțelege și am încredere că El este Cine spune că e.

Un prieten mi-a povestit despre nevoia bebelușilor din România de a fi ținuți în brațe și iubiți. El nu avea nicio informație despre proiectele din România; astfel că așa a început cercetarea mea. Am găsit Firm Foundations România (FFR). O lună mai târziu, mă aflam pe drumul care avea să îmi schimbe viața.

După ce am ajuns în Brașov, mi-am început vizitele la spital în ziua următoare. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie prima oară când intri în saloanele de la spital și vezi bebeluși drăguți care stau în pătuțurile lor, în care și-ar petrece majoritatea zilei dacă nu ar fi voluntarii de la FFR. Prima dată când iei în brațe un bebeluș, te îndrăgostești de el. Sunt atât de dulci, și atât de mult le place să fie ținuți în brațe încât e greu să îi lași jos. Ai impresia că oricât de multă dragoste le arăți, mereu par că ei te iubesc mai mult!

Nu eram sigur ce trebuia să facem la spital, dar mi s-a spus că îi ajutăm pe cei de acolo să îi hrănească pe bebeluși și să le schimbe scutecele. Nu vă îngrijorați, oameni buni, dacă nu știți să schimbați scutece pentru că ceilalți voluntari vă vor arăta, și veți avea ocazii multe să exersați. Ora mesei este un moment extraordinar ca să creezi o relație mai strânsă cu bebelușii.

E greu când trebuie să pleci, mai ales când găsești un bebeluș special care îți fură inima, așa cum a făcut micuța Stefanie! Prima călătorie a avut un asemenea impact asupra mea încât m-am întors după două luni. În cea de-a doua tură am fost în Budila, satul cu țigani de unde vin majoritatea copiilor. E dificil să vezi condițiile de viață din sat și pe copii atât de murdari. Am putut să o văd din nou pe Stefanie, de data aceasta împreună cu mama și familia ei!!! E extraordinară încrederea pe care toți sătenii o au în echipa FFR.

Pe când eram acolo, am aflat despre marile proiecte pe care FFR încearcă să le demareze: proiectul cu dușurile, aducerea doctorilor în sat; de asemenea, am fost la o întâlnire la care copiii s-au uitat la filmul „Cars” („Mașini”) în română, iar voluntarii FFR le-au învățat pe mame despre frumusețea interioară.

Odată ce mergi, va fi greu să nu îți dorești să stai mai mult, și vei vrea să te întorci. Este o experiență extraordinară de-a dreptul. Dacă te gândești să mergi, nu te mai gândi și mergi!!! Știu că îți va schimba și ție viața. Deja îmi plănuiesc o a treia călătorie. Voluntarii pe termen lung de la FFR sunt minunați, și te fac să te simți imediat parte din familia FFR, chiar dacă te afli acolo pentru puțin timp. E incredibil să vezi cum un grup de voluntari din toată lumea se adună împreună pentru o cauză atât de minunată.

O scurtă recapitulare (în cazul în care doar asta o să citești):

Bebelușii sunt atât de drăguți și te iubesc atât de mult încât îți vei dori să nu mai pleci, și poate chiar vei vrea să adopți unul!!

Mereu m-am gândit să fac voluntariat în străinătate, dar numai după ce sora și cumnatul meu mi-au povestit despre timpul lor de neuitat petrecut în calitate de voluntari la FFR, am știut că trebuia să fac și eu asta. Datorită persoanelor dedicate interesate din spatele FFR-ului, după numai 10 zile după ce vorbisem cu sora și cumnatul meu despre timpul petrecut în Brașov, mă aflam în drum spre România. Fiindcă auzisem atât de la sora mea, cât și de la Sarah (președinte FFR), că Firm Foundations România primește, în general, femei voluntare, m-am îndoit puțin că voi fi de ajutor, având în vedere că nu mai schimbasem niciun scutec înainte. Totuși, de îndată ce le-am întâlnit pe Sarah, Steffi, Alisha și restul echipei FFR, aceste îndoieli s-au risipit imediat, și mi-am dat seama că tot ce îți trebuie ca să lucrezi cu FFR este o inimă mare și bunăvoința de a ajuta.

Am voluntariat pentru multe organizații din Canada, însă doar atunci când am voluntariat pentru FFR am simțit că fac o schimbare. Încă îmi amintesc prima zi la spital: am intrat într-una dintre camere și am întâlnit o fetiță mică pe nume Monica. De îndată ce m-a văzut, expresia feței i s-a schimbat imediat în surprindere, și când m-am dus la ea să o iau în brațe, a început imediat să plângă. Întrucât mai era un singur voluntar (bărbat) în afară de mine, Monica, la fel ca mulți alți copii de la spitalul din Brașov, a avut parte de puțină afecțiune din partea masculină, care e esențială pentru dezvoltarea lor și pentru clădirea încrederii ce poate că a fost pătată în trecut de alți bărbați. Am continuat să o vizitez pe Monica în fiecare zi la spital, și ea a început să mă recunoască. La a patra vizită, când am mers spre Monica ca să o iau în brațe, ea stătea în pătuț, așteptându-mă cu brațele deschise și un zâmbet uriaș. Momentele astea sunt cele care îți definesc cu adevărat călătoria la Brașov ca fiind nimic mai mult sau puțin decât inexprimabilă. Nimeni nu ar fi putut să mă pregătească pentru ce aveam să experimentez cât timp am stat în Brașov, ca sentimentul pe care îl ai când ții un bebeluș în brațe, prieteniile pe care le-am format sau noua pasiune pentru echipa de fotbal nemțească. Intenționez să îmi țin promisiunea și să mă întorc în Brașov pentru o perioadă mai lungă de timp, și sper ca, dacă citești aceste rânduri să mă crezi pe cuvânt, să îți faci bagajul și să mergi în România la FFR. Doar fă-le o favoare lui Sarah și lui Steffi și anunță-le cu mai mult de 10 zile înainte să mergi.

„Ce ți-a plăcut cel mai mult în România?” Această întrebare mi-a fost adresată de mai multe ori după ce m-am întors din Brașov (România). Răspunsul meu? „Oamenii.” Înainte să vin știam că urma să stau cu niște bebeluși drăguți, dar nu m-am așteptat la părtășia pe care urma să o am cu atât de mulți oameni minunați.

Am ajuns în Brașov într-o vineri seara și am fost întâmpinată imediat de conducerea și de voluntarii FFR. Lunea, înainte să merg la spital pentru turul de prezentare, îi cunoșteam aproape pe majoritatea celor cu care urma să lucrez, și m-am simțit foarte bine cu ei. Timpul petrecut cu copiii de la spital a devenit de neuitat și pentru că am împărtășit acel timp cu voluntarii pe termen scurt și lung.

Voluntarii pe termen lung care locuiesc în Brașov sunt extraordinari! Au o inimă mare și o dorință adevărată de a împărtăși dragostea lui Hristos cu orice se întâlnesc. Mereu m-a impresionat faptul că ei văd o nevoie și fac tot ce e cu putință ca să o împlinească. E evident că Domnul le binecuvântează lucrarea în România. Doar citind din buletinul informativ al FFR-ului despre toate proiectele în care se implică demonstrează purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Ceilalți voluntari pe termen scurt pe care i-am întâlnit au fost, de asemenea, grozavi! Sincer, pot să spun că m-am îndrăgostit de fiecare persoană pe care am cunoscut-o. Am lucrat împreună la spital, am avut experiențe brașovene împreună, am împărțit momente ale vieții împreună și, pe parcurs, am creat amintiri incredibile împreună. M-am întors acasă acum trei luni, și încă mă gândesc destul de des la călătoria mea. Găsesc orice scuză ca să vorbesc despre România și despre acei bebeluși prețioși! Deci, dacă te gândești să mergi în Brașov, nu te mai gândi și du-te! Când ne dăruim pe noi înșine în numele Dragostei, asta e o experiență ce îți schimbă viața. O experiență care merită sacrificiul și care ți se va întoarce de multe ori, deseori în feluri în care nu te aștepți.

Încă de când eram în școala generală visam să merg în România și să-i ajut pe bebelușii abandonați de acolo. În 2006, Dumnezeu m-a binecuvântat cu șansa de a merge și de a face asta timp de doi ani și jumătate. Am început să lucrez în cadrul proiectului de la spital în decembrie 2006, și, adevărul fie spus, mi-a plăcut fiecare clipă petrecută acolo!

Proiectele la care participă voluntarii îți aduc atât de multe satisfacții și îți deschid ochii ca să vezi viața într-o parte diferită a lumii. Proiectul de la spital, unde puteam să îi țin în brațe, să îi schimb, să îi hrănesc și, pur și simplu, să îi iubesc pe bebelușii lăsați acolo pentru anumite perioade de timp fără mamele lor, mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Nu mi-am imaginat niciodată că puțină dragoste și atenție ar putea să schimbe viața unui bebeluș. Să îi văd cum trec de la frica de a comunica și de fi ținuți în brațe, la a sta în picioare și a plânge pentru că vor să fie ținuți în brațe chiar în momentul în care intrăm în cameră, e o experiență pe care nu o voi uita niciodată. Supraveghetorii cu normă întreagă care lucrează acolo sunt niște oameni incredibili, cu adevărat dedicați să îmbunătățească viața acelor bebeluși.

Una din experiențele unice pe care am avut-o vreodată a fost șansa să mă implic mai mult în viața bebelușilor și a familiilor lor, vizitându-i la ei acasă, în satele din apropiere. Să vezi cât de puțin au familiile acestea și în ce condiții trăiesc te face să te gândești la viață și la lucrurile pe care le iei de-a gata.

Recomand din toată inima oricui iubește copiii și poate să ofere din timpul lui/ei, să meargă în România și să voluntarieze în cadrul proiectului de la spital. Nu trebuie să ai o mulțime de abilități, ci doar multă dragoste și să fii dispus să dai din ea unor persoane micuțe, în nevoie disperată de ea!

Încă din 2005 am vrut să fac voluntariat în cadrul unui proiect social, undeva în lume, dar doar după aproape 3 ani am decis, în sfârșit, să fac ceva în privința asta. Decizia mea de a merge în România se baza pe curiozitatea mea pentru partea Europei de Est și a unui documentar pe care l-am văzut la televizor despre condițiile îngrozitoare din câteva orfelinate românești.

Îmi era clar că voiam să lucrez cu copiii, din moment ce asta îmi place să fac în momentul de față și poate și la locul meu de muncă din viitor. Așa că, în iulie 2008, am luat avionul și am pornit într-o aventură, neștiind aproape nimic despre ce mă aștepta și cum aveam să reacționez. Din clipa în care venea cu mașina ce mă aducea de la București la Brașov, am știut că avea să fie o experiență specială, dar acest sentiment a devenit mai puternic după ce am venit, pentru prima dată, la Spitalul de Copii. Am fost șocată să văd numărul mare de copii abandonați și mi s-a frânt inima când am auzit în ce condiții trăiesc, de obicei, majoritatea dintre ei. Într-o zi, am reușit să arunc o privire în viața lor, în timp ce îi ajutam pe ceilalți să îi ducă pe bebeluși înapoi în Budila, un sat de țigani din apropierea Brașovului. M-a întristat atât de tare, dar am realizat încă o dată că aspectele de bază ca dragostea familiei, apa curată sau să crești într-un mediu sigur, sunt aspecte pe care multe persoane (inclusiv eu) le iau de-a gata. Și credem că suntem norocoși.

În timpul experienței mele din România, a fost încurajator să văd cât de dedicați sunt voluntari de la HFTN (Hope for the Nations). Fac tot ce le stă în putință ca să îi ajute și să îi sprijine pe copiii din spital și pe familiile lor. Lucrând cu ei mi-am dat seama cât de important e acest proiect, și cum inițiativa de a face ceva poate să producă o schimbare, chiar dacă durează o vreme. Să vin în România ca să am grijă de copiii din spital și să învăț mai multe despre comunitatea lor a fost una dintre cele mai bune și cele mai intense experiențe ale mele. Această țară, împreună cu oamenii de aici, au ocupat un loc special în inima mea. De aceea am decis să mă întorc vara trecută. Și sunt sigură că nu va fi ultima oară.

Nu aș fi putut da peste o organizație mai bună, ca voluntar pentru prima dată în străinătate! Am petrecut două săptămâni în Brașov, timp în care am făcut parte din proiectul FFR de la spital. Acest proiect e extraordinar pentru că este, într-adevăr, diferit, și plin de satisfacții.

Este un proiect în care poți să înveți să apreciezi lucrurile din viața ta, cum ar fi simplul fapt că ai un acoperiș deasupra capului și că familia ta te iubește. Mi-a plăcut foarte mult că mărimea grupului de voluntari (pe termen lung și scurt) a fost îndeajuns de micuț ca să îmi permită să am o relație personală cu fiecare voluntar! Ca oraș, Brașov e micuț, plin de viață, cu împrejurimi frumoase. Când eram acolo, era ca și când puteam să văd o parte a fiecărui continent în același oraș… oricine se poate simți ca acasă aici! Îmi doresc ca toată lumea să facă parte o dată în viața lor din ceea ce oferă FFR în Brașov; și sper să mă întorc curând.

Zburând cu avionul după o experiență de voluntariat de două săptămâni, îmi e greu să găsesc cuvintele ca să descriu prin ce experiență extraordinară am trecut.

Nu am avut anumite așteptări în legătură cu ce aveam să experimentez în afară de informațiile turistice de pe internet, dar călătoria aceasta a clarificat multe.

Această organizație m-a ajutat să privesc în interiorul României adevărate și mi-a permis să văd dincolo de ce mă așteptam eu să văd. Pentru că trăiesc într-o zonă bogată a Europei, e greu să îți dai seama că nu trebuie să călătorești prea departe și să fii într-o lume cu totul nouă. O lume plină de nevoi, nevoi pe care FFR încearcă să le reducă, făcând această parte a lumii un loc mai bun.

În zilele de lucru, în fiecare dimineață și după-amiază mergeam la Spitalul de Copii ca să îi ajut pe ceilalți să schimbăm scutece, să avem grijă de bebeluși, să ne jucăm cu ei și să le oferim dragoste. Pentru că mulți copii stau în spital mult timp, am creat relații personale cu bebelușii, căci le știam nevoile personale și numele. După un drum până în Budila, un sat sărac la 30 minute distanță de Brașov, ca să îl ducem acasă pe unul dintre bebelușii cu care mă jucasem în ultimele 10 zile, am realizat cât de important e să le arăți că îți pasă de ei și că îi iubești. Poate să îți fie teamă când te afli într-un loc nou, mai ales dacă părinții tăi nu își permit să te viziteze sau să te ia de acolo. Simt că, datorită faptului că am fost acolo, a însemnat mult pentru bebeluși; chiar dacă majoritatea nu vorbesc încă, am știut și am simțit că ne-au apreciat pe mine și pe ceilalți voluntari care au fost acolo. În fiecare zi când intram într-un salon și vedeam cum bebelușii plângăcioși zâmbeau atunci când noi ajungeam m-a făcut să simt că lucrurile astea merită făcute. Majoritatea acestor copii nevoiași provin dintr-o lume în care nu pot să-mi închipui cum e să trăiești. După timpul petrecut în Brașov – unul dintre cele mai atrăgătoare orașe pe care le-am vizitat după mult timp – am fost șocată să văd că oameni și bebeluși aflați nu atât de departe trăiesc în asemenea condiții îngrozitoare: adăpost sărăcăcios, lipsă de hrană, fără niciun ban.

Acum știu că FFR face o schimbare în viața atât de multor oameni, și în special a copiilor români. Sper ca acest proiect să aibă un succes cât se poate de mare; eu pot doar să îi încurajez pe alții să facă parte din această experiență ce îi poate schimba pentru totdeauna, cu amintiri pe care mereu le vor purta în inimă și experiențe dintr-o altă lume. Și, nu în ultimul rând, voluntarii, pe care nu îi voi uita niciodată datorită dedicării lor pline de har și a inimii lor deschise și iubitoare.